De-a lungul anilor, la evenimentele la care am participat, am avut ocazia să întâlnim oameni de toate vârstele. Și, de multe ori, printre ei au fost și copii.

Am întâlnit oameni surprinși de gust, intrigați de rețete, de modernitatea ideii sau a ambalajelor. Cunoscători ai semințelor de cânepă sau oameni care știau doar câte ceva despre istoria cânepii pe aceste meleaguri ori dincolo de ele. Am întâlnit și contestatari convinși ai produselor plant-based.

Am văzut bucuria din privirea unui copil când descoperă gustul de căpșună sau dulceața unei smochine. Uimirea că poate primi ceva dulce fără să audă imediat „e prea mult dulce”. Ușurarea din glasul unui părinte când descoperă o altfel de opțiune – naturală, bio, bogată în fibre: „În sfârșit, o variantă. Bine că am aflat.”

Fiecare întâlnire dintre produsele CANAH și oamenii care veneau să le încerce, să le guste sau pur și simplu să afle mai multe despre ele ne-a lăsat ceva: trăiri, gânduri, idei, întrebări, păreri pro și contra.

După aproape 20 de ani de astfel de întâlniri, aveam impresia că le auziserăm pe toate. Bune și rele, aprobatoare sau contestatare, curioase sau sceptice.

Și totuși, într-o zi, o nouă perspectivă și-a făcut loc printr-o întrebare venită de la o mamă:

„Aceste batoane sunt bune și pentru copii?”

Răspunsul a venit firesc, însoțit de zâmbete:

„Noi credem că da. Sunt un mix de semințe de cânepă, alte semințe, fructe și nuci, bogate în fibre, fără zahăr adăugat – doar cu zaharurile prezente în mod natural în ingrediente –, fără conservanți, fără aditivi și fără gluten. Numai ingrediente naturale, alese să pună în valoare ceea ce semințele de cânepă au de oferit când vorbim despre nutrienți și gust.”

Răspunsul ne-a adus înapoi un zâmbet și încă o întrebare:

„Pot să iau un baton cu mango să guste fiul meu? Îi place foarte mult mango și cred că îl voi convinge mai ușor dacă încep cu un fruct care îi place.”

Atât. Simplu.

Întâmplarea părea doar o scenă familiară, cu derularea bine cunoscută a multor altora. Și totuși, nu era deloc așa. Avea acel je ne sais quoi al unei întrebări simple care, odată rostită, te îndeamnă să te gândești.